0800 800 163

Pui cu porumb si ardei gras

Iti trebuie:

•    500g piept de pui
•    200g porumb dulce boabe in vid Sun Food
•    1 ardei gras rosu
•    1 ardei gras verde
•    100g unt
•    1 ceapa rosie mare
•    3 catei de usturoi
•    2 linguri miere
•    2 linguri zeama de lamaie
•    1 lingura oregano uscat
•    sare, piper

Pregatesti asa:

Speli pieptul de pui si il tai cuburi apoi il presari cu sare si piper si il impanezi cu feliute de usturoi. Amesteci mierea cu zeama de lamaie, adaugi oregano si amesteci bine. Dai cuburile de carne prin acest amestec, le pui intr-un castron, acoperi cu folie de plastic si il dai la frigider pentru 30 de minute.

Intre timp cureti ceapa, o speli, o toci marunt, si o calesti timp de 3-4 minute in unt. Pui in tigaie, peste ceapa, ardeiul gras, spalat, curatat si taiat julien. Adaugi porumbul dulce, il presari cu sare si piper si prajesti boabele timp de 8-10 minute la foc mediu spre mic. Apoi scoti boabele de porumb, le pui intr-un castron, acoperi si le pastrezi intr-un loc cald.

In grasimea ramasa, prajesti pieptul de pui la foc potrivit timp de 20 de minute. Amesteci bine sa se prajeasca cubuletele de carne pe toate partile, pana cand se rumenesc frumos.

Servesti carnea de pui cu garnitura de porumb si ardei gras si stropesti totul cu grasimea ramasa in tigaie.

Acasa/Retete Sun Food /Retete sarate/Pui cu porumb si ardei gras