Salata calda cu tofu si ciuperci
Ingrediente:
- 200 g tofu;
- 300 g ciuperci;
- 100 ml suc de portocale;
- 1 lamaie (doar coaja);
- 2 lingurite mustar;
- 4-5 boabe piper;
- piper negru proaspat macinat;
- 3 linguri ulei de masline, sare, patrunjel;
Mod de preparare:
Pentru inceput, taiem tofu in cubulete de cca 1 cm. Intr-un vas, amestecam sucul de portocala, coaja rasa de lamaie, mustarul si boabele de piper. Adaugam cubuletele de tofu in marinata, amestecam bine, acoperim vasul cu folie de plastic alimentara si il punem in frigider pentru cca 2 ore.
Scurgem ciupercile si le adaugam intr-o tigaie teflonata neunsa si incinsa bine. Le prajim 1-2 minute, apoi adaugam 1 lingura cu ulei de masline, sare, piper negru proaspat macinat, si le mai lasam pe foc mic, inca 1-2 minute. Avem grija sa le amestecam des.
Scoatem ciupercile si le punem intr-o farfurie adanca pe care o acoperim cu un capac. In aceeasi tigaie, adaugam cubuletele de tofu, scurse de marinata, si inca 2 linguri de ulei de masline. Il prajim cca 2-3 minute, pana cand capata o culoare aurie uniforma.
Adaugam ciupercile, patrunjelul proaspat tocat si marinata. Amestecam pe foc mic cca 1 minut, pana cand marinata capata consistenta unui sos grosut. Servim salata calda cu putina coaja de portocala si patrunjel proaspat tocat.
Reteta pregatita de - Laura Adamache